Sport vs. educatie fizica

Ce formula eleganta! Educatie fizica… Cunoasterea si punerea in practica a cunoasterii legate de anatomie, fiziologie. De sistemele, mecanismele si procesele corpului si mintii. Sigur ca un joc cu mingea poate fi la fel de placut si fara sa stapanesti chemotaxia, fagocitoza, neocolageneza si celelalte procese complexe care au loc in vindecarea tisulara 🙂

Adica vindecarea juliturilor – care vin odata cu jocul adevarat cu mingea. Cand Pelé juca fotbal descult, cu un grapefruit sau cu o soseta umpluta cu ziare, cel mai probabil nu stia nimic din toate astea. Insa avea sigur un talent formidabil in a-si re-cunoaste si stapani corpul. Si o placere nespusa in a juca “jocul frumos” – the beautiful game, cum numea el fotbalul.

Sportul fara o educatie adevarata si placerea jocului este acum doar un mega-business: de la fotbal la yoga, de la inot la mersul pe bicicleta care sta. Dar tot ce nu e sustinut de intelegere profunda, de stapanirea tuturor registrelor, tot ce e hiper-marketizat artificial a devenit putin suspect.

Citatatul lui Juvenal – Mens sana in corpore sano – e un cliseu pentru ca e dat fara context:

“Ar trebui sa va rugati pentru o minte sanatoasa intr-un corp sanatos.

Si pentru o inima puternica careia nu ii e frica de moarte …”

De-aici incepe educatia fizica.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.